duminică, 19 februarie 2017

Veronica

      Aș putea începe că am o Veronica în viața mea. Mama se numește Elisabeta Veronica. Dar încep prin a vă spune că de la finele anului trecut, am două. :)

      V-aș ruga să luați o pauză de la ceea ce faceți și să vă imaginați următorul 
scenariu: 

Locuiți la țară într-o casă fără geamuri, din chirpici, cu wc în curte, fără electricitate și cu paturi din paie. Nu există internet sau televizor, iar căldura este un lux. Mâncați doar resturi de mămăligă rece și în zilele de sărbătoare aveți parte de ceai, pâine și luxosul lapte. Nu există mall-uri sau shawarma cu de toate, încălțămintea vă revine de la fratele mai mare, iar munca cu ziua este un ”must have” obligatoriu.

      Ei bine dragii mei, încă mai există oameni care trăiesc așa. Suntem atât de înverșunați că nu primim cele mai noi telefoane, că ne-a picat internetul, că am zgâriat tableta, că pâine e de ieri, că e coada lungă în supermarket, șamdp, încât trăim zilnic cu senzația că toate acestea ni se cuvin.
          Suntem atât de bogați încât nici nu realizăm. Nu concepem să nu avem apă caldă la robinet, să nu avem apă la wc sau geamuri la casă. Pentru noi lucrurile banale, sunt adevărate visuri pentru alții.
        Am avut onoarea să Share-uiesc globuri cu suflet alături de bloggerii ieșeni din Kooperativa Iași. Deși cei mai mulți au fost și la 2-3 familii, noi, Alexandra, Adelina, soțul meu și piciul nostru, trupa de șoc, am vizitat o singură familiei - Casa Share 11.




        
       Familia Mihai: 2 fete, 2 băieți și un tată rămas văduv mult prea devreme, care a izbucnit în lacrimi când l-am întrebat de soția sa. Nici nu a mai avut putere să ne zică de când duce povara singurătății în sufletului lui.
        Despre campania Share-uim globuri cu suflet am scris AICI și AICI. Am avut un mare noroc cu cei de la Carrefour Felicia care ne-au pus la dispoziție tot ce a fost nevoie pentru ca masa de Crăciun să fie una decentă și cu fericire.


Cine nu are o Veronica, să meargă s-o cunoască pe a noastră!

         La sfârșitul lui decembrie, puțin după ora 18.00, am ajuns la familia Mihai. Nu era nimeni acasă, așa că ne-am organizat imediat și după câteva telefoane, au apărut pe rând. Erau prin vecini, ajutau la tăierea unui porc.

          Vi-o prezinte pe Veronica, mezina familiei. Un pui de om care a împodobit cu noi pentru prima data în viața ei un brad. Nu știa ce trebuie să facă. Nu știa nici măcar cum se pun globurile sau beteala. Ironic, nu? Era atât de timidă și tot ce făcea era să zâmbească și să dea din cap afirmativ.



















          Beteala rămasă a fost perfectă pentru ca pătuțul ei să arate ”chic”, iar instalația rămasă, a fost cireașa de pe tort, mai ales că nu mai era niciun bec în cameră.
         Tare mult aș fi vrut ca voi, cei veșnic nemulțumiți, cei cărora niciodată nu le ajung banii, cei care conduc mașini scumpe, locuiesc în vile de lux și călătoresc în cele mai exclusiviste și scumpe destinații, voi cei care niciodată nu aveți, voi cei zgârciți, voi toți cei care aveți dar vă place să vă plângeți că nu aveți, voi toți! Tare mult aș fi vrut să locuiți măcar o zi în condițiile în care crește Veronica și familia ei.






           4 frați: 2 rebeli, unul pe punctul de a deveni rebel și Veronica. Un tată singur și o casă făcută cadou de Bogdan Tanasă, prin proiectul Casa Share. Ei, o familie cu bune și rele, o casă și lumea toată.
          Aș vrea să vă mai spun din experiența mea, dar cuvintele ar fi de prisos. Ar trebui să o trăți!
         I-am cerut mezinei să ne spună o poezie. După o oră de negocieri aprige și cerințe insistente de a ne spune câteva versuri, ne-a chemat în camera ei, a închis ușa, și-a dres glasul și a scos-o pe adevărata Veronica la iveală. Un copil plin de energie, vorbăreț, încrezător,  plin de viață și puternic.
             La plecare i-am promis că vom reveni și chiar o vom face. Am întrebat-o ce-și dorește să primească data viitoare când vom merge la ea. O bicicletă, a fost răspunsul primit în șoaptă, cu mâinile la gură și cu capul plecat. Și ea și fratele ei și-au dorit câte-o bicicletă. Ne vom întoarce la ei și ne vom întoarce cu bicicletele promise.


         Oamenii cu suflet mare, voi toți care ați contribuit la fericirea lor, nici nu pot descrie în cuvinte ce trăiri au avut și ce emoții i-au încercat. Mă înclin Cornelia, Andreea și celor din partea Alexandrei. Mulțumesc Ionuț pentru contribuție, implicare și Titi, ești extraordinar! Mulțumită ție și organizării tale, întreaga campanie a mers ca pe roate. Mulțumesc Alexandra pentru pus bățul pe noi și mobilizare. Mulțumesc tuturor bloggerilor implicați și celor care ați donat. Vă știți voi! ;)